COPILĂRIA – LUMEA VĂZUTĂ PRIN BINOCLU
Vă propunem un eseu prin memoria imaginii a cărui principală tușă este joaca cu timpul copilăriei. Construit cu ajutorul unei priviri care se îndreaptă spre o arheologie subiectivă și ritmat cu obiecte și lucruri personale sau din colecţii, spațiul copilăriei noastre prinde iar viaţă. O lume mică în care veghează Moş Crăciun, Pinocchio, Nastratin, Cenuşăreasa, duhul din lampa lui Alladin, soldăţelul de plumb, dar mai ales poveştile de seară, puţin strâmbate ale bunicilor şi părinţilor noştri, adesea adormiţi înaintea sfârşitului lor.
Personaje inventate, plăsmuiri fantastice locale, eroii desenelor animate — eroi personali, prieteni pe vecie — repopulează imaginarul colectiv și reinvestesc cu puterea memoriei și a rămășițelor patrimoniul universal al copilăriei.
Un muzeu al copilăriei pare la prima vedere o contradicție în termeni, şi totuşi... Singurul loc viu, rămas mereu activ sau posibil de a fi reactivat în „copilărirea noastră”, care se lasă uşor şi frumos repovestit.
Cât de mare poate fi un muzeu al copilăriei? Poate să încapă într-un buzunar, să ajungă până la nori, să taie lumea în două, să intre într-o poveste, să îl agăţi pe umeraş sau să fie şoptit în limba papelka, să spunem. Un lucru e sigur, toţi purtăm cu noi un muzeu al copilăriei, mereu cu uşile deschise, de la povestea ursitoarelor pînă la îngerii cu aripile tăiate.
Scotocind prin sertare, refaci drumul labirintului. Intri în lumea lui Piticot, înaintezi sau dai înapoi, stai o tură, poţi să ai ghinion şi să fii scos din joc sau să reiei totul de la început.
În jocul nostru am ales mai multe cărări. Pe una din ele aducem mai aproape privirii noastre, câteva dintre ritualurile şi pragurile esenţiale care marchează şi de-limitează vârstele omului mic, fie el de la oraş sau de la ţară.
O altă imagine ne aduce aminte de arhiva bunicilor, de nume bune de botez, uitate și aruncate prin timpi îndepărtați, prima noastră amprentă asupra vieții pe care am primit-o.
Alta povestește despre o limbă comună a copilăriei, în care panseurile involuntare ale celor mici construiesc propria lume populată cu soare, miros de Dumnezeu, îngeri, muzică, calculatoare, țărani, prieteni, buni și răi, și bineînțeles, animalele preferate.
Înainte de a sfârși jocul surprindem câteva raporturi care conturează omul mic și omul mare, personajul și jucăria devenită prieten, obiectele și lumea lor însuflețită, copilul țăran și pionierul de la oraș, privirea dinspre nori și mașinuța de colecție, buricul și ecografia, lumea bunicilor și a copiilor noștri, coborâm vârtos pe bicicletă panta... Facem zoom din nou și încheiem jocul prin a mai începe o tură...